Proiectul de Lege RCA dă liber la majorarea profiturilor asigurătorilor în detrimentul clienților
Modificarea propusa de noul proiect de Lege RCA lasă nivelul despăgubirilor la discreția companiilor de asigurări. Astfel, acestea vor putea alege între profitul lor și buzunarul clienților, fiind știut faptul că pentru fiecare dintre acestea prioritatea este creșterea profitabilității.
1. Concret, art. 14 alin. (3) din proiectul de Lege introduce o reglementare care nu este clară și nici previzibilă. Valoarea despăgubirii va putea fi stabilită de asigurător, în pofida faptului că în momentul adoptării formei actuale legiuitorul a avut în vedere tocmai excluderea subiectivismului și aplicarea un sistem unic național în cazul calculului despăgubirii.
Acum, proiectul de Lege propune introducerea sintagmei numai prin convenție intre asigurator si persoana prejudiciata, care deschide calea abuzurilor deoarece valoarea despăgubirii rămâne exclusiv la aprecierea subiectivă a companiei de asigurare.
Mai mult, prin modificarea propusă se elimină liberalizarea prețurilor și serviciilor, respectiv se exclude pierderea suferita de persoana prejudiciată, prin limitarea dreptului de despăgubire „numai prin acordul asigurătorului”.
Practic se încalcă dreptul fundamental al libertății economice (drept prevăzut și ocrotit prin art. 45 din Constituția României), asigurătorul având posibilitatea de a limita cu „legea în mână” costurile de reparație prin neexprimarea acordului privind cuantumul despăgubirii chiar dacă a încasat integral prețul poliței de asigurare, preț care trebuie achitat de către asigurați fără a avea posibilitatea de a obiecta sau de a negocia.
În același timp, unitățile reparatoare încasează contravaloarea reparatiilor prestate în favoarea persoanei prejudiciate, costurile fiind stabilite pe bază de cerere/ofertă, proximitate, celeritate, calitatea serviciilor, calitatea pieselor furnizate etc. și nu prin mărirea artificială „pe considerentul că asigurătorul suportă costurile de reparație”.
În practică, asiguratorii aplică practici comerciale agresive în sensul că induc în eroare persoanele prejudiciate, care nu dețin cunoștințe tehnice pentru a determina personal cuantumul real al despăgubirii, descurajându-le în acest mod să beneficieze de drepturile lor pentru a plăti sume cât mai mici. Practica a dovedit că în astfel de cazuri este influențată persoana prejudiciată să-și repare autoturismul după bunul plac al asiguratorului, uneori cu piese neconforme care pun în pericol circulația pe drumurile publice sau în cadrul unei unități reparatoare cu care aceasta are convenții de conlucrare și, implicit prețuri preferențiale, majoritatea prin folosirea unor prețuri de dumping (așa cum arată sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței marilor asigurători – https://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2022/12/Com-amenzi-acodaren-dec-2022.pdf
2. Dupa alin. (3), se doreste introducerea a 4 noi alineate care vor restrange pana la disparitie dreptul de a primi autoturism la schimb pe durata reparatiei.
Astfel, autoturism la schimb va primi doar persoana care:
• Nu are mai multe autoturisme. Asadar, toti cei ce avem mai multe masini in familie, pentru sot, sotie, copil/copii, etc. nu vom mai primi auto la schimb.
• Nu are dreptul sa foloseasca alt autoturism. Aspect pe care asiguratorul nu are de unde sa-l cunoasca, dar pe care nu-l opreste nimic sa-l invoce dupa bunul plac.
Asadar, in cazul firmelor, nu va mai exista din start notiunea de masina la schimb. In cazul persoanelor fizice, vor mai putea exista unele cazuri in care s-ar putea primi autoturism la schimb, dar nimic nu-i va opri pe asiguratori sa refuze acest drept, intrucat ”ai dreptul sa folosesti alt autoturism”.
Nu ai dreptul si te consideri nedreptatit? Singura varianta ar fi sa mergi in instanta cu asiguratorul, dar cati dintre noi au timpul, rabdarea si banii pentru un astfel de demers?
In plus, perioada maxima pentru care poti primi un autoturism la schimb este limitata la 30 de zile, de la momentul constatarii avariilor. Indiferent cat de mare este termenul de livrare al pieselor, indiferent cat de avariata este masina si cat ar dura reparatiile. Nu poti depasi 30 de zile.
În realitate, procesul de reparație al unui autoturism este foarte complex. In funcție de modelul autoturismului, gravitatea avariei, echiparea autoturismului, timpul de livrare al pieselor s.a.m.d. se prelungesc timpii de reparație, timp în care persoana prejudiciată este lipsită de autoturismul personal, procesul de reparație putând sa depășească perioada de 30 zile.
3. Mai departe, prin dorinta de a modifica art. 21 alin. (3), se va putea tergiversa solutionarea dosarelor de dauna la nesfarsit, fara nicio sanctiune.
Asiguratorul are doar obligatia ca, inainte de a deschide o procedura privind efectuarea investigatiilor asupra evenimentului, sa notifice partile implicate.
• Nu exista niciun termen in care asiguratorul sa deschida aceasta procedura;
• Nu exista niciun termen in care sa finalizeze aceasta procedura;
• Nu exista nicio sanctiune pentru tergiversarea la nesfarsit a acestei proceduri, in mod nejustificat.
Singura obligatie pe care o are asiguratorul, este ca in termen de 3 zile de la solutionarea procedurii, sa ii comunice solutia si persoanei prejudiciate.
Termenul de decădere prevăzut în legislația actuala a fost introdus în vedere protejării persoanei prejudiciate și sancționării societăților de asigurare în situația în care nu au un rol activ în soluționarea dosarului de daună.
Sintagma folosită prin reglementarea propusă ’’pe baza unor suspiciuni și abia după analizarea cauzelor sau împrejurărilor’’ este lipsită de predictibilitate și claritate, lăsând la discreția asigurătorului momentul de soluționarea a dosarului de daună, având ca fundament ’’suspiciuni’’. Acesta poate avea suspiciuni cu privire la soluționarea dosarului de daună o perioada de 2 ani, perioada pentru care nu este prevăzută nicio sancțiune în sarcina acestuia, timp în care persoana prejudiciată este lipsită fie de bun, fie de cuantumul despăgubirii.
4. Singura explicatie rezonabila pentru eliminarea tuturor acestor termene, se regaseste in propunerea de modificare a art. 21 alin. (5) din Lege, penalitatile de intarziere urmand a fi inlocuite de o dobanda legala.
Astfel, se încurajează asigurătorul să aplice un tratament abuziv, în relația cu persoana prejudiciată, în scopul obținerii de profit, prin cenzurarea valorii despăgubirii, urmând ca acesteia să îi achite cuantumul dobânzii moratorii, care este net inferior, penalităților de întârziere de 0.2%/zi care au rolul de sancționare și prevenire a practicilor abuzie ale asigurătorilor.
În alte cuvinte, asiguratorul va opta pentru pentru neîndeplinirea obligației de achitare a despăgubirii, urmând ca persoanei prejudiciate să îi fie acordata dobânda moratorie (care este prevăzută și datorată de Codul Civil separat de sancțiunea penalităților întârziere prevăzute de Legea 132/2017), iar ulterior să solicite penalități de întârziere în cuantum de 0.2.%/zi în relația cu alt asigurătorul, în baza acordului de regres, având în vedere că prin art. 6.3.3 este prevăzut faptul că ’’dacă asiguratorul RCA al vinovatului nu îşi îndeplineste sau îşi îndeplineşte defectuos obligaţiile în termenul prevăzut la art 6.3.2, inclusiv dacă diminuează cuantumul despăgubirii sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta va plăti penalităti de întârziere de 0.2/zi calculate la suma de despagubire cuvenită sau la diferenta de suma neachitată. ##### penalitatilor se face odată cu achitarea sumei asupra căreia se aplică’’.
Prin eliminarea penalităților de întârziere în cuantum de 0.2% se va permite asigurătorilor să ajusteze cuantumul despăgubirilor și să întârzie achitarea despăgubirilor, ceea ce va reprezenta o activitate aducătoare de profit, fie prin solicitarea în regres de la alt asigurătorul de 0.2%/zi iar persoanei prejudiciate urmând a-i fi achitată dobânda legală moratorie, fie prin depozitarea sumelor de bani în conturi bancare sau plasamente financiare, unde acestia obțin dobânzi/profit din sumele pe care ar fi obligate să le achite persoanelor prejudiciate.
Dobânda legală penalizatoare are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, iar penalitățile reglementate de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 au ca menire să sancționeze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menționat.
Mai mult, amendamentul propus a fost respins în unanimitate de voturi de către Senat (Anexa nr. 2 la Raportul comun nr. XIX/1/25.03.2024 – Comisia Juridică, nr. XX/127/25.03.2024 – Comisia Economică, industrii si servicii). A se avea în vedere si argumentele expuse în raportul comun nr. XIX/1/25.03.2024 – Comisia Juridică, nr. XX/127/25.03.2024 – Comisia Economică, industrii si servicii prin care s-au admis amendamentele cu privire la modificarea art. 21 alin 4 și introducerea art. 21 alin. 51.
5. Mai departe, prin dorinta introducerii art. 40 alin. (10) se aduce atingere patrimoniului persoanei prejudiciate prin limitarea acestuia de a dispune de dreptul de despăgubire după cum dorește.
Se aduce atingere patrimoniului persoanei prejudiciate prin limitarea acestuia de a dispune de dreptul de despăgubire după cum dorește.
Exista situații în care persoanele prejudiciate nu dispun de disponibilități financiare pentru a-și achita contravaloarea reparatiilor, reglementarea obligand persoana nevinovata sa isi achite costul reparatiei din propriul buzunar si apoi sa isi caute dreptatea ani de zile prin instantele de judecata.
Fundamentarea este eronata din mai multe motive.
In primul rand, CJUE a statuat ca ”dreptul persoanei prejudiciate nu poate fi invocate de catre o persoana fizica”. In mod convenabil, propunerea de modificare a ratat un singur cuvant din tot paragraful motivarii dat de catre CJUE, acel ”fizica” ce extinde total nejustificat sfera de aplicare a unei astfel de reglementari.
In al doilea rand, Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene indicată nu are legătură cu impunerea interdicției persoanei prejudiciate de a cesiona dreptul de creanță izvorât din dreptul de despăgubire, ci tratează interpretarea dispozițiilor din Regulamentul nr. 1215/2012, în contextul analizării competenței generale a instanțelor de judecată, prin care s-a statuat că un cesionar de creanțe dintr-un alt stat membru european nu poate introduce acțiunea direct la sediul din statul membru în care acesta are sediul sau reședința.
Mai mult, reglementarea propusă este în contradicție cu dispozițiile art. 1.381 alin. (3) din Codul civil care statuează faptul că, dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale (polita RCA) îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor, mai concret, persoana prejudiciată având libertatea să dispună de dreptul de creanță cum consideră de cuviință.
Prin modificările propuse, în mod evident, sunt dezavantajate persoanele prejudiciate și sunt favorizate socitetățile de asigurare, oferind acestora un drept discreționar de stabilire și plată a despagubirilor la care au dreptul persoanele păgubite. Or, intenția declarată a legiuitorul a fost aceea de a proteja persoana prejudiciată-consumator, nu de a încuraja/permite societăților de asigurare să adopte comportamente abuzive în calitate de operator economic-profesionist. Totodată, modificarea propusă contravine cu prevederile Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă obligatorie si controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 132/2017.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că propunerea legislativă conține dispoziții insuficient fundamentate care duc la limitări ale libertății economice și ale dreptului la proprietate privată, contravin reglementărilor pieței libere, fiind lipsite de claritate și predictibilitate.
